Și zici că poți trece peste calea ferată fără să oprești la semnal?

Rezultatul trecerii neregulamentare peste calea ferată

Imaginea este de la un accident din Bacău, produs în această dimineață, în județul Bacău. Șoferul a ignorat semnalele acustice și luminoase, pierzându-și viața în urma impactului cu trenul.

- Publicitate -

Conform IPJ Bacău, un bărbat în vârstă de 65 de ani a decedat, după ce mașina sa a fost lovită în plin de un tren de persoane, în care se aflau 25 de călători. Aceștia s-au ales doar cu o sperietură zdravănă, în urma impactului, însă din fericire pentru ei nu au avut probleme medicale.

Pentru șofer nu s-a putut face nimic, acesta fiind prins în ceea ce cu greu mai poate fi numit autovehicul. Chiar și pentru pompieri a fost o misiune dificilă să desprindă epava de sub locomotivă și să scoată dintre fiarele contorsionate ceea ce a mai rămas din trupul bărbatului.

Conform primelor date din anchetă, cauza este una clasică în astfel de situații: șoferul a ignorat semnalele acustice și luminoase, considerând că poate forța trecerea la nivel cu calea ferată. Nu a încercat nici măcar o minimă asigurare stânga-dreapta, deși martorii spun că în zonă este vizibilitate.

- Publicitate -

Se întâmplă frecvent astfel de accidente în care cu greu îți poți explica ce este în mintea unui șofer, mai ales unul cu experiență. La fel de adevărat este că unele treceri peste calea ferată nu sunt la fel de bine semnalizate (vezi în articolele de AICI și AICI un astfel de loc, unde un polițist local și-a pierdut viața și unde cei care tranzitează zona au semnalat în mod repetat defecțiuni ale sistemelor de avertizare și vegetația abundentă care nu permite asigurarea la trecerea la nivel cu calea ferată).

Citește continuarea articolului pe www.icars.ro

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Claudiu Vasilescu
Claudiu Vasilescu a început cariera de jurnalist în 1993, în radio, până în 1999, când a trecut în televiziune. Din 2007 a activat în ambele domenii, iar din 2017 a ”atentat” și la presa scrisă, alăturându-se echipei Observatorulph.ro, unde activează și în prezent. Împreună cu echipa ObservatorulPh a lansat proiectul www.icars.ro, un site dedicat pasionaților auto și nu numai.