Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a ordonat miercuri dimineață ”Mobilizarea parțială a armatei”. Ministrul Apărării, Serghei Șoigu, a detaliat în ce va consta această măsură.
Astfel, potrivit declarațiilor făcute de Șoigu, Rusia va mobiliza peste 300.000 de rezerviști. Este vorba de soldați cu experiență militară. Aceștia vor fi instruiți înainte să fie trimiși pe frontul din Ucraina.
Excepție de la mobilizare fac, deocamdată, cei care au efectuat stagiul militar, precum și minorii și studenții.
”În acest moment, Rusia se luptă nu doar cu Ucraina, ci cu întregul Occident” a transmis ministrul rus al Apărării, potrivit digi24.ro.
Acesta a precizat că armata rusă a pierdut pe frontul din Ucraina sub 6000 de soldați, o cifră de cel puțin 10 ori mai mică decât cea vehiculată de Pentagon.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































