Locuitorii din Plopeni sunt supărați pe faptul că autoritățile locale vor să amenajeze în zona veche a orașului un parc destinat grătarelor. Primarul susține că totul este o „minciună”. „În zonă va fi amenajat, pe fonduri europene, un parc modern. Revolta oamenilor vine de la faptul că le vom demola garajele ilegale și cotețele de găini pe care le-au ridicat în zonă”, spune Dragoș Niță, edilul șef al orașului.
Sesizările cu privire la amenajarea noului parc au venit, pe adresa redacției, din partea mai multor locuitori ai Plopeniului.
„Suntem oameni în vârstă, cei mai mulți. Primarul vrea parc pentru …grătare. Este trist să vezi bătrâni în lacrimi fiindcă nu vor mai avea spații de recreere pentru a face mișcare în natură. Unii dintre noi avem plantate răsaduri, mici grădini la care am muncit enorm. S-a început deja tăierea copacilor (stejari, nuci și alți pomi), pentru a-i înlocui cu puieți și panseluțe. Sunt spații luate în chirie, pentru care plătim impozit de ani de zile. Suntem o mână de oameni cărora li se va lua totul. Cineva s-a gândit să intre cu bocancii în viețile bătrânilor și să transforme totul în ce? Într-un parc? Este strigător la cer. Cu ce drept hotărăște primarul soarta a zeci de oameni, fără ca ei să fie întrebați dacă vor. Noi ne putem cumpăra acele mici grădini pentru care am plătit, ani la rând, taxe către Primărie. Ce se vrea? Un muzeu în care pelerinii să se poată plimba în liniște. Un „parc al visurilor? De ce?”, susțin localnicii, revoltați.
Primarul orașului, Dragoș Niță, spune că, da, în zona veche a Plopeniului va fi amenajat un parc. Este vorba despre o investiție pe fonduri europene, în valoare de aproximativ 100.000 de euro. Edilul susține că locul, în suprafață de circa 2000 mp, pe care administrația și-l dorește „un parc civilizat”, „e un focar de infecție”.
„Am strâns 30 de tone de deșeuri. Pe ei nu îi deranjează ideea parcului, ci faptul că trebuie demolate cotețele de găini, barăcile și toate construcțiile ilegale construite. Asta e problema lor, de fapt”, a concluzionat Dragoș Niță.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































