Accident cu cinci autoturisme, în parcarea subterană de la AFI Cotroceni. Două persoane au fost rănite

Pare greu de înțeles cum se poate produce un accident în parcarea subterană a unui centru comercial, în care 5 mașini să fie serios avariate și două persoane să fie transportate la spital, însă s-a întâmplat sâmbătă după amiază, în parcarea AFI Cotroceni.

- Publicitate -

Trei dintre autovehiculele implicate se aflau în mișcare, două fiind staționate. Cert este că avariile indică faptul că cel puțin una dintre mașini circula cu viteză mult peste ceea ce presupune deplasarea în siguranță într-o asemenea incintă.

Brigada Poliției Rutiere: „Doi conducatori auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate fiind zero. Cel de al treilea conducător auto, rănit, urmează a fi testat.

Poliţiştii din cadrul Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului”

- Publicitate -

Sursa foto: „Esti din Sectorul 5, daca” Facebook surse info: BPR, news.ro

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112