Pe trei străzi din Ploiești se va circula într-un singur sens, începând de joi, 17 martie. Măsurile respective au fost stabilite de Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației pentru o mai bună fluență a traficului în zona respectivă.
Comunicatul Primăriei Ploiești:
Primăria Municipiului Ploiești informează comunitatea locală că, începând cu data de 17.03.2022, se vor institui sensuri unice de circulație pe străzile Vornicei, Aleea Vitioarei și Arnăuți.
Astfel, se va circula în sens unic pe strada Vornicei, dinspre strada Padina până la intersecția cu Aleea Vitioarei, iar pe Aleea Vitioarei va fi sens unic dinspre strada Vornicei către strada Domnișori.
De asemenea, și pe strada Arnăuți va fi sens unic dinspre strada Vornicei către strada Domnișori.
Măsurile respective au fost stabilite de Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației pentru o mai bună fluență a traficului în zona respectivă.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































