După ce observatorul Prahovean a publicat recent articolul Experiența neplăcută a unei cliente la Cora Ploiești. ”Am plătit mai mult la casa de marcat decât prețul de pe etichetă”, inspectorii OPC Prahova au efectuat un control. În urma verificărilor, magazinul din incinta mall-ului AFI Ploiești a fost amendat cu 40.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Prahova, în urma articolului respectiv, prefectul Virgiliu-Daniel Nanu a solicitat Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova să efectueze verificările necesare în vederea clarificării situației semnalate.
Astfel, în cursul zilei de astăzi, 15 februarie 2022, Instituției Prefectului Județul Prahova i-a fost înaintată de către reprezentanții OPC o adresă în care sunt enumerate problemele constatate, dar și măsurile luate de echipa de comisari ce a efectuat control la supermarketul respectiv.
La momentul controlului, problema reclamată de cititoarea Observatorul Prahovean fusese remediată, însă în urma extinderii acestuia, au fost constatate deficiențe precum:
– zonele de prezentare a verdețurilor și a preparatelor din carne erau neigienizate;
– în zona de legume-fructe existau diferențe în informare cu privire la țara de origine;
– în camera rece au fost găsite preparate culinare cu stare termică schimbată;
– în lăzile frigorifice în care erau depozitate produsele congelate, era prezent strat gros de gheață, chedere cu resturi alimentare și neigienizate.
”Pentru deficiențele constatate, operatorul economic a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare totală de 40.000 lei, un avertisment și a fost dispusă oprirea temporară a activității în zonele care prezentau neconformități” au transmis reprezentanții OPC Prefecturii Prahova.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































