Povestea ploieștencei care a renunțat la o carieră în multinaționale pentru a fabrica jucării din lemn pentru copii – FOTO

După 20 de ani în care a muncit în multinaționale, s-a gândit că pentru ea cele mai importante lucruri sunt individualitatea, independența și libertatea de exprimare. Fără filtre, fără temeri și cu satisfacția enormă de a fi alături de ce îi este mai drag: familia. Este un om creativ, cu o minte super colorată și, de un an și jumătate, s-a hotărât să devină antreprenor. A coordonat  ani de zile evenimente dedicate sutelor, miilor de copii ploieșteni, prahoveni, iar acum ceea ce face e tot pentru ei, dar un pic… altfel. Ploieșteanca Marina Trifina dă viață jucăriilor din lemn. În atelierul său, totul înseamnă creativitate, originalitate, spirit liber, pasiune și implicare. Ale ei și ale… asociaților în care își pune toată nădejdea: soțul și cei doi copii, Anya și Andrei.

- Publicitate -

”Două gărgărițe” sau dovada faptului că se poate. Cu ambiție și perseverență

”20 de ani, viața mea a fost legată de ceea ce înseamnă marketing. Am ajuns, însă, într-un punct în care aveam satisfacții profesionale, însă  nu mai aveam timp pentru familie, pentru copiii mei. Atunci am spus: Stop! Trebuie să fac ceva. M-am documentat, am avut curaj și susținerea celor dragi și, exact la debutul pandemiei, a luat naștere ”Două gărgărițe”” , o afacere de familie în care punem cu toții, de la mic la mare, suflet și dorință de a crea produse unice. Nu a fost ușor, drumul acesta al antreprenoriatului e anevoios. Dar am fost mereu un om ambițios și mereu mi-am zis că nu există ,,momentul perfect,, sau o ,,limită a cunoștințelor,,. Momentul perfect este ACUM, treceți la acțiune, totul se învață pe parcurs. Așa am gândit atunci, așa gândesc și acum”” povestește Marina.

”Vreau să las ceva copiilor mei!”

- Publicitate -

O sun și e mereu în mișcare. Ba are vreo întâlnire pentru prezentare de produs, ba face livrări clienților, ba este prinsă în atelier când îi vin materialele pe care le verifică cu mare atenție. Totul se desfășoară într-un ritm amețitor. Se ocupă de tot, alături de familie. De la administrare, până la gestionarea comenzilor, asistența oferită clienților, împachetarea produselor și un ,,strop,, de marketing pentru promovarea lor. Face totul cu atâta drag, fiindcă ”vreau să las ceva copiilor mei. Vreau să îi motivez de mici, vreau să îi fac un pic mai responsabili și atenți la tot ceea ce presupune câștigarea banului,,. Își ia în serios munca, dar face și haz de necaz. ,, M-a întrebat, acum ceva vreme, o fetiță de vreo 5, 6 ani ce am făcut de am ajuns…vânzătoare? I-am răspuns amuzată, mai mult mamei decât copilului,: două facultăți, draga mea!”

Amprentele noastre se regăsesc în fiecare colet

După ani de zile în care a coordonat zeci, poate sute de evenimente în cadrul celui mai cunoscut mall din Ploiești, în calitate de director de marketing, Marina Trifina ia acum  parte la… evenimentul vieții ei. Unul pe care îl crește, de la zi la zi, alături de copii și soț. ”Două gărgărițe” , îmi spune, s-a născut din multe emoții și dorința de a crea, pentru visători și iubitorii de frumos, produse unice. Amprentele noastre sunt în fiecare colet, în fiecare postare ori discuție pe care o port cu vreun client. Mă zbat, alerg, muncesc chiar și 16 ore în atelier, dar sunt propriul meu stăpân. Tot ce fac, fac pentru că îmi place, pentru că mă descopăr și redescopăr în fiecare jucărie ori produs decorativ din lemn ce iese din mâinile mele, ale Anyei, ale lui Andrei. Și ce satisfacție mai mare decât atunci când primesc acel mesaj de la un client ce îmi spune ,, Am simțit sufletul vostru în colet, unicitatea și dragul cu care ați creat și personalizat produsul pe care mi l-am dorit.,,

- Publicitate -

Marina Trifina a luat-o pas cu pas pe acest drum al antreprenoriatului

Singură a conturat proiectul ce i-a adus o finanțare europeană nerambursabilă de 156.000 de lei și a investit toate economiile pe care le avea în el, singură a bătut pe la uși pentru a pune pe picioare business-ul, a închiriat un spațiu pentru a-și deschide atelierul cei îi este acum a doua casă. Ei și familiei alături de care a pornit în această frumoasă aventură. Una în care știe foarte clar ce vrea să transmită, cui se adresează și cu ce voce. Este tărâmul ei în care se refugiază când are nevoie de culoare, de libertate și speră să aducă în viețile copiilor, dar și adulților același lucru.

Un categoric ”NU”, kitsch-ului!

- Publicitate -

Ploieșteanca are, însă, și o dezamăgire… ,, Aș vrea ca oamenii să învețe să facă diferența între kitsch și produs hand made. Între ceea ce înseamnă  ,,made in China,, și încurajarea producției autohtone, a micilor întreprinzători. Practic, să ne susținem unii pe ceilalți. Asta gândind pe termen lung… Dar mai e de lucrat la mentalitate.,,

Până una alta, în atelierul ei de creație totul este viață. Se ocupă acum, fiindcă se apropie Paștele, de creionarea unor seturi creative pentru copii. Fiecare membru al familiei are rolului lui foarte bine stabilit, cea mai fericită fiind Anya, fetița de 11 ani care abia așteaptă să picteze produsele ce vor ajunge în diverse case. Atât în țară, cât și în Germania ori Austria de unde ploieșteanca primește comenzi.

Unde se vede Marina peste 5 ani? ,,În top 10, mici afaceri locale. De ce nu? Am atitudinea, am motivația, dorința de a reuși, disciplina și deschiderea către orice idee nouă pe care o întâlnesc. Asta cred că e cheia succesului. Și așa ar trebui să gândim cu toții.,, conchide ploieșteanca.

- Publicitate -

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Luiza Toboc
Luiza Toboc lucrează în mass media din 2003, atât presă scrisă, cât și TV. A fost redactor/ prezentator știri la Prima TV Câmpina, a urmat colaborarea cu VP TV și Travel MIX Channel, unde a fost realizator de emisiuni , acoperind aproape toate sferele de interes (sănătate, administrație, politic, învățământ, dar și social). La televiziunea de turism, Travel Mix Channel a realizat jurnale de călătorii în țară. A urmat, colaborarea cu Republikanews, unde, la fel, a fost realizator de emisiuni, fiind implicată și în proiectul derulat în colaborare cu televiziunea regională MDI TV, din Târgoviște. Din aprilie 2021, face parte din echipa Observatorul Prahovean, fiind implicată, printre altele, în numeroase campanii umanitare, prezentate pe larg în cel mai citit cotidian al județului.

1 COMENTARIU

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău