“Oscar” vs. “Colectiv”. Ne bucurăm pentru nominalizare, dar tragedia rămâne…

Este oficial! “Colectiv”, filmul documentar al lui Alexander Nanău, a intrat pe ultima sută de metri în cursa pentru câștigarea premiului Oscar. Documentarul a fost nominalizat la două categorii diferite, de altfel nominalizarea unui film românesc reprezentând în sine, o premieră absolută pentru o producție cinematografică de la noi.

Ne putem bucura desigur pentru realizatorii filmului și pentru filmul romanesc în general. Ne putem bucura pentru ceea ce speram cu toții să fie impactul pe care îl va avea filmul asupra tuturor privitorilor, năzuind astfel ca ororile de-acolo și motivele care au dus la producerea lor să nu se mai repete niciodată, nicăieri.

Restul devine brusc tristețe și revolta pentru că a fost nevoie de un “Colectiv” pentru a se realiza un documentar de răsunet despre acesta; o dovadă în plus a faptului că un clișeu precum “viața bate filmul” este cât se poate de adevărat.

Desigur, s-au mai făcut filme care au relatat cazuri care s-au întâmplat și probabil că se vor mai face în continuare dar documentarul de față relatează unele fapte filmate în timp real. Uneori pe peliculă apar inserate și înregistrări terifiante din cursul evenimentelor, de asemenea, testimoniale ale supraviețuitorilor sau frânturi din activitatea și viața cotidiană a jurnaliștilor, politicienilor, medicilor, etc. Este prima dată, probabil de la Revolutie încoace, când un caz întâmplat la noi are parte de o astfel de mediatizare.

România și romanii vor ajunge iar pe buzele tuturor celor care vor viziona documentarul sau care se vor mulțumi doar să citească recenzii despre acesta. Vom fi din nou priviți probabil cu consternare sau scepticism, vom “scădea în sondaje” din nou și de ce nu, pentru a câta oara, vom fi compătimiți.

Sintagma “Remember Colectiv” își va atinge totuși scopul, la superlativ, ceea ce este desigur, de dorit, pentru că doar amintindu-ne mereu că a existat un “Colectiv” putem ține în noi trează dorința și declarația clara de a nu-l mai repeta. În orice caz, rămân fidel convingerii că am fi preferat oricând cu toții să fim menționați în buletinele de știri pentru meritele noastre, pentru oamenii noștri și realizările lor, pentru lucrurile bune, pozitive. Nu spun că nu le avem, pentru că știu sigur că ele există deoarece le întâlnim cu toții zilnic, le relatăm în discuțiile noastre dar din păcate nu li se acordă atât de mult credit.

Așadar, felicitări regizorului și întregii echipe pentru documentarul pe care am avut privilegiul să-l vizionez deja, lucru pe care vă îndemn și pe dumneavoastră să-l faceți. Și când o veți face, deși nu vreau să divulg prea multe, veți avea deosebita plăcere să-l descoperi la lucru împreună cu echipa sa, pe unul dintre cei mai titrați (cred eu) jurnaliști de investigație pe care îi avem.

Cât despre supraviețuitorii dezastrului și familiile lor sau ale acelora care au pierit acolo ori s-au stins mai târziu prin spitale, vă las pe dumneavoastră să aflați cum o mai duc…

Până una, alta, experții în relații publice, media și comunicare modernă ne spun că în secolul XXI este foarte valabilă axioma: “Veștile proaste sunt mai bune decât nicio veste !”. Acestea fiind spuse, noua nu ne rămâne decât ca pe 25 Aprilie să decidem singuri ce fel de veste ar fi pentru noi, românii, aceea că documentarul “Colectiv” va fi câștigat Oscarul ?!