Lucrările la construcția blocurilor ANL din Păulești au luat avânt și se apropie, cât de curând, de finalizare. Termenul estimat pentru terminarea lucrărilor este vara lui 2021.
Lucrările la construcția locuințelor ANL din Păulești au fost reluate anul trecut, după ce, o bună perioadă de timp au fost sistate, din cauza mai multor probleme neprevăzut.
Momentan, se lucrează la partea de amenajare interioară a acestor construcții.
Terenul pe care s-au ridicat blocurile este pus la dispoziție de către Primăria comunei Păulești, cu drept de folosință gratuită pentru toată perioada de realizare a investițiilor.
După finalizarea lucrărilor, preconizată în vara acestui an, vor fi disponibile 22 de apartamente situate pe două scări.
Este vorba despre 10 apartamente cu trei camere, opt apartamente cu două camere și patru garsoniere.
Cei care pot beneficia de o locuință ANL trebuie să aibă între 18 si 35 de ani și să aibă domiciliul și locul de muncă în Păulești.
“Se are în vedere extinderea cuprinderii teritoriale și în afara localității Păulești, doar în cazul unor motive întemeiate.În cazul aprobării acestei extinderi, solicitanții care își desfășoară activitatea în afara localității va tebui să facă dovada că au domiciliul stabil de cel puțin un an în Păulești”, a declarat primarul comunei Păulești, Sandu Tudor.
Mai mult, cei care vor locui în viitoarelor apartamente vor plăti chirie, iar, după cinci ani, le vor putea cumpăra.
(P)
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































