Începând cu ora 12:00, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern se va afla şi proiectul de lege care pune în acord cu recomandările Curţii Constituţionale problema carantinării și izolării.
CCR a considerat că textele de lege privind internarea obligatorie şi carantina în timpul epidemiei sunt neconstituţionale, deoarece sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, au un caracter incert şi dificil de anticipat şi nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.
CCR a susţinut și că instituirea carantinei în România prin OUG reprezintă o veritabilă privare de libertate şi o restrângere a drepturilor fundamentale.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a anunțat că proiectul este gata: ”Vom avea o şedinţă de Guvern în care îl vom ridica pe ordinea de zi. Odată ce vom avea adaptate, statuate şi votate în Parlament ce înseamnă boală transmisibilă, ce înseamnă carantină, ce înseamnă izolare, ce înseamnă pacient internat, sunt lucruri pe care le vom pune pe tapet şi ne vom întoarce la ce înseamnă identificarea unui focar, izolarea unei zone, carantinarea unei zone.”
Revenim cu detalii despre situația carantinării și izolării, după ședința de Guvern în care se vor detalia modificările.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112






























