Până acum, cel puţin 30% din populaţie, respectiv 4-5 milioane de români s-au imunizat deja faţă de coronavirus, consideră medicul Vasile Astărăstoae, fost preşedinte al Colegiului Medicilor.
„Am o reţinere cu privire la date. Raportările sunt diferite. După părerea mea cred că în momentul de faţă cel puţin 30% din populaţie s-a imunizat. 4-5 milioane sunt imunizate deja”, a declarat acesta, luni seară, la Marius Tucă Show.
Acesta a mai spus că nu crede că virusul va suferi mutaţii, însă nu e o variantă pe care o exclude, potrivit mediafax.ro
Legat de o eventuală mutaţie, el a declarat că „trebuia să apară până prezent. Suntem la mijlocul pandemiei. Dar nu putem garanta.”
În opinia sa, în România s-au manifestat forme uşoare ale virusului.
sursa: mediafax.ro
sursa foto: newsmaker.ro
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































