Incendiu violent la un tren de călători, în județul Brașov – VIDEO, FOTO – UPDATE

Pompierii militari au fost solicitați să intervină, duminică noapte, după ce focul a izbucnit la tren de călători, între localitățile Augustin și Racoș din județul Brașov.

UPDATE: După localizarea și stingerea focului, în vagonul care a fost cuprins de flăcări, a fost găsită o persoană decedată, carbonizată. Conducătorul de tren a susținut că nu știa de prezența persoanei în tren.

La fața locului, potrivit ISU Brașov, s-au deplasat trei autospeciale cu apă și spumă și două echipaje Smurd, precum și două autospeciale de la SVSU.

- Publicitate -

Trenul este compus dintr-o locomotivă și două vagoane, iar incendiul s-a manifestat violent la unul dintre vagoane.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Roxana Tănase
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău