Impactul coronavirusului, pe piața imobiliară din Ploiești. Mulți chiriași preferă să se mute, la rude, la țară

Impactul generat de pandemia de coronavirus se răsfrânge și asupra pieței imobiliare. La Ploiești, mulți chiriași preferă, acum, să se mute la rude, la țară, pentru a reduce din cheltuieli. 

Dacă la începutul anului analiștii considerau că 2020 nu va aduce schimbări majore pe piața imobiliară, în contextul pandemiei de coronavirus, lucrurile s-au schimbat major în lunile februarie și martie.

Ca urmare a ordonanțelor militare, unii agenți economici au fost nevoiți să oprească temporar activitatea. Alții în schimb, destul de mulți la număr, au trimis angajații în șomaj tehnic.

- Publicitate -

Prin urmare, cei care au rămas momentan fără loc de muncă sau au fost trimiși în șomaj tehnic se văd nevoiți să reducă la maximum cheltuielile.

Pentru cei care locuiesc în apartamente închiriate una dintre principalele cheltuieli o reprezintă chiria, care se ridică la câteva sute de euro, în funcție de gradul de confort al locuinței.

„De teamă că nu mai fac față cheltuielilor, în ultima vreme se constată faptul că tot mai multe persoane renunță la apartamentele închiriate. În cele mai multe cazuri invocă faptul că vor să reducă la maximum cheltuielile. Cei mai mulți dintre chiriași spun că se vor „refugia” din calea coronavirusului, la rude la țară”, ne-a explicat un agent imobiliar, care a precizat că, în prezent, se așteaptă o scădere a prețurilor atât la vânzări, cât și la chirii.

- Publicitate -

„Piața imobiliară a început să fie afectată, când vine vorba despre apartamentele vechi din Ploiești. Prețurile au început să scadă atât la vânzarea de apartamente, cât și la chirii”, a precizat agentul imobiliar.

Momentan, la Ploiești, persoanele care dețin apartamente date spre închiriere nu au anunțat că au de gând să renunțe la chirii sau cel puțin să renegocieze clauzele, astfel încât sumele datorate de chiriași să fie mai mici.

Singurii chiriași care beneficiază de astfel de facilități sunt cei care au locuințe închiriate de la Primăria Ploiești.

- Publicitate -

Potrivit unei hotărâri de Consiliu Local, ploieștenii care au închiriat apartamente de la Primăria Ploiești nu mai plătesc penalități pentru neplata chiriei.

Citește și: Ploieștenii care au închiriat locuințe de la Primăria Ploiești nu mai plătesc penalități pentru neplata chiriei. Excepție, în cazul blocurilor ANL

Actul normativ prevede că aceste facilități sunt acordate tuturor persoanelor fizice care au contracte încheiate cu Direcția Patrimoniu, Gestiune și ASSC, excepție fiind în cazul locuințelor ANL și a contractelor de vânzare – cumpărare cu plata în rate.

- Publicitate -

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Roxana Tănase
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău