Vânătoarea celui mai dorit lucru din Univers a luat o întorsătură neaşteptată săptămâna trecută odată cu rezultatele obţinute de detectorul de materie întunecată. Rezultatele sunt incomplete, însă combinate cu o teorie recentă duc la ceva extraordinar, ceva ce ar putea rescrie legile fizicii.
Un savant american susţine că există un alt Univers, o "oglindă" a lumii noastre, ascuns de misterioasa “materie neagră” din spaţiu, scrie jurnalul.ro.
“Acolo ar putea fi o lume diferită, unde se petrec lucruri interesante. Natura este mult mai bogată decât credem noi”, a declarat James Bullock, de la Universitatea din California.
Astfel, ar putea exista o altă galaxie Calea Lactee, care înconjoară "ca un nor întunecat" galaxia noastră.
“Ar fi ceva uimitor, ca descoperirea unui nou continent. Va deschide o uşă către o lume complet nouă”, a spus fizicianul Pauline Gagnon de la CERN.
Existenţa acestui "Univers-oglindă" ar explica de ce savanţii nu au putut observa această materie până acum. Potrivit specialiştilor, peste 80% din materie este “întunecată”.
sursa: realitatea.net
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































