Ședința Comisiei sociale a Consiliului Local nu a fost una chiar simplă. Pe lângă aprobarea listei de priorități pentru locuințe, aleșii locali au încercat să găsească o soluție pentru o problemă spinoasă. De-a lungul timpului, chiriașii Primăriei din blocurile sociale au acumulat datorii de ordinul sutelor de milioane de lei vechi… la gunoi. Iar operatorul de salubritate vrea cu orice chip să-și recupereze banii pentru serviciile prestate.
Recuperarea creanțelor nu este o treabă se dovedeste o treabă nu atât de simplă pentru că Rosal, chiar dacă ar apela la un executor judecătoresc, nu prea are pe ce bunuri să pună sechestru în cuantumul datoriilor. „Numai în blocul social de pe strada Rafinorilor, datoriile către Rosal se cifrează la peste 580 de milioane de lei vechi. Chiriașii nu au plătit pentru serviciile prestate de operatorul de salubritate. În cadrul comisiei s-a decis ca datornicii să primească o notificare pe această temă”, a declarat Raul Petrescu, viceprimarul municipiului Ploiești. Având în vedere că locuitorii din blocurile sociale sunt chiriași ai Primăriei Ploiești nu este exclus ca, foarte curând, să fie fundamentat un proiect de hotărâre prin care rău-platnicii care nu-și achită utilitățile și diferitele servicii să fie evacuați.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112






























