Dosare penale pentru că au furat lalele din Ploiești

lalelePoliția Locală Ploiești informează că duminică, 22 aprilie 2012, în jurul orelor 22:00, un echipaj a surprins în sensul giratoriu de la intersecția străzilor Gheorghe Grigore Cantacuzino și Vlad Țepeș, două persoane care sustrăgeau flori din rond.

La vederea polițiștilor locali, cele două femei, identificate  ca fiind R.M. și N.N., în vârstă de 49, respectiv 24 de ani, ambele dominicliate în Ploiești, au abandonat o geantă voluminoasă și au încercat să fugă.

Au fost însă reținute de agenții locali, iar în urma controlului bagajului abandonat,  s-a constatat că acesta conținea un număr foarte mare de lalele.

- Publicitate -

Cele două persoane, precum și florile confiscate, au fost predate pe bază de proces-verbal de predare-primire, Secției 1 de Poliție Ploiești, pentru continuarea cercetărilor.

sursa: Primăria Ploiești

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău