Kaufland Ploiești, amendată de OPC Prahova pentru țeapa cu gălețile

teapa kauflandHypermerketul Kaufland din zona de vest a Ploieștiului a fost amendat de către OPC Prahova. În urma articolului ”Kaufland îşi păcăleşte clienţii la raft – FOTO VIDEO”, publicat pe data de 4 martie 2013, în care un cititor ne-a povestit țeapa pe care Kaufland a încercat să i-o dea expunând un produs care, în realitate, avea alt preț decât cel afișat la raft, inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului au demarat o anchetă.

- Publicitate -

Sesizarea făcută de cititorul nostru s-a confirmat, însă, pe lângă acest lucru, comisarii au descoperit și alte nereguli. Vezi mai jos răspunsul transmis de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului odată cu finalizarea anchetei de la Kaufland.

”În urma verificării documentelor primare de livrare, recepție, casă, inclusiv standul la care se expune articolul ”Găleată semiovală roșie 15 litri”  a rezultat că se confirmă faptul că prețul de comercializare afisat era de 13,99 lei. Articolul  de mai  sus s-a  identificat  sub codul 066 6423997372228, intrarea la raft fiind cu data de 2/02/2013, iar reperul     ”Găleată silver Jolly – 10 litri”, care s-a comercializat la prețul de 8.99 lei, nu  s-a mai  identificat, stocul fiind lichidat. A mai rezultat că, la data controlului – 7/03/2013 – operatorul economic comercializa și reperul/articolul ”Mop Ecologic – Perind”, pentru care nu s-a  probat cu documente adiacente denumirea sub care se comercializează.

În concluzie, s-a  procedat  la încheierea de proces verbal de constatare a contravenției,    prin care s-a dispus măsura ca operatorul economic KAUFLAND SCS să soluționeze  sesizările adresate de consumatori, în mod operativ, în momentul cumpărării. Totodată, s-a dispus  oprirea  temporară a articolului ”Mop Ecologic” și s-au aplicat sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile O.G. 21/1992 republicată”

- Publicitate -

Citește și: Kaufland îşi păcăleşte clienţii la raft – FOTO VIDEO

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Ciprian Pap
Ciprian Pap este jurnalist local din 2007. A lucrat ca redactor/reporter/realizator în presa tipărită dar și în TV, în redacții precum Universul Prahovean, Telegraful de Prahova, Alpha TV Ploiești, Monitorul de Prahova și Telegrama de Prahova (colaborator). Din 2008 face parte din echipa Observatorul Prahovean, unde a pus umărul la construcția ediției online. A renunțat treptat la scris pentru a se dedica dezvoltării tehnice a ziarului online și a proiectelor conexe iar acum este coordonatorul echipei tehnice. Este pasionat de tehnologie, publicitate și new media și îl vedeți semnând, din când în când, articole de profil.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău