Ce investiții au în plan autoritățile din Lipănești pentru anul 2013

Autoritățile locale din comuna Lipănești au reușit, după aproape un an de la depunerea proiectelor, să finalizeze licitațiile în cazul a două investiții majore pentru localitate. Este vorba de extinderea și modernizarea Grădiniței Zamfira și o amplă lucrare de modernizare a trotuarelor din satele comunei.

”Este o investiție pe care o avem în plan încă din 2011. Anul trecut, în 2012, am reușit să demarăm procedurile de licitație iar anul acesta, odată cu finalizarea licitației, vor începe lucrările Este vorba de suma de 571.000 lei, cu TVA inclus, sumă ce se va acoperi din bugetul local iar, în ceea ce privește lucrările, acestea vor trebui finalizate până la începutul lunii septembrie, când se va începe anul școlar”, a declarat în cadrul emisiunii Info Prahova, care va fi difuzată duminica aceasta, de la orele 13.00, pe Wyl TV Ploiești, Robert Nica, primarul comunei Lipănești. În ceea ce privește desfășurarea lucrării, edilul a mai precizat că aceasta se va desfășura, în mare parte, pe perioada vacanței de vară. Investițiile din Lipănești nu se opresc aici. Primăria și Consiliul Local au reușit, în cele din urmă, finalizarea procedurilor pentru o altă lucrare de anvergură. ”Este vorba de reabilitarea trotuarelor din satul Zamfira, dar și pe drumul național, pe o lungime de cinci kilometri, paralel cu șoseaua”, a mai precizat Robert Nica, primarul din Lipănești. Mai multe detalii despre acest subiect puteți afla urmărind emisiunea Info Prahova de duminica aceasta sau accesând, săptămâna viitoare, secțiunea Info Prahova a site-ului nostru.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Ciprian Pap
Ciprian Pap este jurnalist local din 2007. A lucrat ca redactor/reporter/realizator în presa tipărită dar și în TV, în redacții precum Universul Prahovean, Telegraful de Prahova, Alpha TV Ploiești, Monitorul de Prahova și Telegrama de Prahova (colaborator). Din 2008 face parte din echipa Observatorul Prahovean, unde a pus umărul la construcția ediției online. A renunțat treptat la scris pentru a se dedica dezvoltării tehnice a ziarului online și a proiectelor conexe iar acum este coordonatorul echipei tehnice. Este pasionat de tehnologie, publicitate și new media și îl vedeți semnând, din când în când, articole de profil.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău