După suspendarea activității didactice din mediul preuniversitar, conducerea Universității Petrol Gaze din Ploiești a decis să recurgă la aceeași măsură. Anunțul ne-a fost făcut de noul rector al instituției, Florinel Dinu.
UPDATE
Aflați decizia forului de conducere a UPG, accesând link-ul: Măsuri dispuse în regim de urgență
Știrea inițială
Decizia privind suspendarea cursurilor și durata pe care se va aplica va fi discutată și aprobată în cadrul Senatului UPG, de la ora 9.30.
Măsura se impune în vederea prevenirii infectării cu noul virus, dar și pentru igienizarea și dezinfecția integrală a clădirilor de aici
Luni, unul dintre studenții de la UPG a fost transportat la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Ploiești, fiind suspect de coronavirus (detalii AICI). Între timp, primul test a indicat rezultate negative.
Situația a generat o stare de panică în rândul studenților care au acuzat conducerea universității de lipsă de comunicare, dar și de faptul că măsurile de igienă sunt precare. Citiți mai multe AICI
Revenim cu detalii
Foto:

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112
































