Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, amânate. Deciziile Ministerului Educației

descărcare_1_16b22.jpg

descărcare_1_16b22.jpg

Ministerul Educației anunță că simulările pentru Bacalaureat și Evaluare Națională se vor amâna din cauza închiderii școlilor pe fondul crizei coronavirusului. Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ vor decide modalitatea legală de recuperare a materiei.

- Publicitate -

Principalelle măsuri anunțate de Ministerul Educației:

1.Simulările pentru Evaluarea Națională, examenul de Bacalaureat, dar și diferite probe practice sau diverse concursuri se vor amâna până la o dată care va fi comunicată ulterior.

2. Înscrierea pentru clasa pregătitoare se va realiza în continuare, online, iar validarea înscrierii se va prelungi cu o săptămână, după deschiderea școlilor. Totodată, și activitatea de evaluare psihosomatică pentru clasa pregătitoare se va amâna până după reluarea cursurilor.

- Publicitate -

3. Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ vor decide modalitatea legală de recuperare a procesului educațional afectat de suspendarea cursurilor în perioada 11-22 martie 2020.

4. Ministerul Educației și Cercetării încurajează realizarea de cursuri-suport pentru elevi, asistate de tehnologie. Chiar dacă ele nu înlocuiesc cursurile clasice, acestea au rolul de a menține comunicarea între elevi și cadrele didactice.

5. Toate activitățile extrașcolare sunt și acestea anulate până la o dată care va fi comunicată ulterior.

- Publicitate -

6. Activitățile din cadrul programului „Școală după școală” (after-school) care funcționează în unitățile de învățământ de stat sau particulare se vor suspenda pe această perioadă.

7. De asemenea, conform hotărârii CNSSU, programele de studii privind schimbul de experiență, respectiv stagiile de practică în spitale ale studenților și cursanților școlilor postliceale sanitare se suspendă până la data de 31.03.2020, dacă nu au fost începute anterior datei adoptării prezentei hotărâri (nr.6/09.03.2020).

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău