Grupul german Ara Shoes, al doilea cel mai mare producător local de pantofi, îşi restructurează activitatea şi închide o fabrică. Producătorul este responsabil pentru 5% din exporturile de pantofi ale României, anunță Ziarul Financiar.
Mai exact închide din aprilie fabrica de la Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj, şi renunţă la o parte dintre salariaţii din Valea lui Mihai, judeţul Bihor, conform surselor ZF.
În cele două unităţi de producţie grupul avea la finalul lui 2018 peste 1.000 de salariaţi, fiind unul dintre marii angajatori din industrie. În Sălaj lucrau circa 350-400 de oameni, ceilalți fiind încadrați în fabrica de la Bihor.
În localitatea bihoreană Valea lui Mihai, sunt şi firmele Lloyd Shoes România şi Legero Shoes România, deţinute tot de Ara Shoes. Fiecare dintre aceste societăți funcționează independent, conform celor mai recente date ale ZF.
Momentan, reprezentanții Ara Shoes nu auemis un punct de vedere oficial privind decizia luată.
Foto cu caracter ilustrativ, sursa: facebook Ara Shoes
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112






























