
Ministrul Apărării Gabriel Leş a anunţat, joi, că Institutul Cantacuzino nu va putea relua producţia de vacccinuri mai devreme de sfârşitul anului viitor. Și asta din cauza întârzierilor în reabilitarea institutului cu aparatură şi dotări noi, începând de la clădire şi până la laboratoare şi personal.
”Am văzut acolo ce se întâmplă, facem investiţii inclusiv la clădire, reabilităm laboratoare, le igenizăm, pregătim un program de achiziţii pentru o anumită aparatură, funcţională dar extrem de învechită. Lucrăm în acest moment la un program de angajări pentru că este nevoie de personal la Cantacuzino (…). Vreau să fiu foarte sincer, cu toate că Ministerul Apărării Naţionale de la preluare, de un an şi jumătate, şi-a asumat şi doi ani ca termen de livrare a unor vaccinuri, nu cred că vom reuşi să-l respectăm. Dar, cel târziu până la mijlocul anului viitor, dacă toate lucrurile merg pe drumul pe care am pornit acum, cred că vom putea discuta şi despre aceste vaccinuri”, a declarat Gabriel Leș, citat de mediafax.ro
Ministrul Apărării a dat ca explicaţie pentru aceste întârzieri faptul că a fost nevoie de foarte multe avize, dar a completat că, în aceeaşi măsură, sunt necesare și investiții în aparatură și resursă umană.
”Este nevoie de foarte multe avize pe care le-am pierdut de-a lungul timpului, este nevoie chiar şi de resursa umană de personal şi de investiţii multe (…) care nu sunt atât de mari ca în zona militară (…) dar sunt aparate vechi de 20-30-40 de ani care, deşi sunt funcţionale, sunt foarte vechi”, a mai spus Gabriel Leş.
Foto:

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































