Conform unei propuneri de modificare a legislaţiei privind veniturile obţinute sub formă de bacşiş, acestea ar urma să fie evidențiate separat în bonul fiscal, fără a se supune cotei TVA.
Propunerea spune că veniturile din bacşiş ar trebui considerate venituri din alte surse şi impozitate la sursă prin aplicarea cotei de 10%.
Mișcarea de protecție a consumatorilor, împreună cu Federația Asociațiilor de Consumatori NU susține acest demers, atât timp cât există obligativitatea ca bacșișul să fie achitat de către consumator. Acest venit suplimentar poate fi evidențiat pe bonul fiscal, dar consumatorul poate alege dacă îl achită sau nu.
Atât timp cât în prezent, consumatorul plătește o anumită sumă pentru prestarea unui serviciu, el nu trebuie să fie obligat să plătească un cost suplimentar, prin introducerea acestui bacșiș.
”Consumatorul are dreptul de a decide și de a alege. Impunerea plății unui serviciu obligatoriu dă naștere unei stări de tensiune și cred că fiecare dintre noi are dreptul de a alege dacă vrea sau nu să ofere bacșiș, așa că haideți să fim reali consumatori europeni cu atitudine!”

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112
































