Înființată la începutul acestui an, Asociația Prahova în Acțiune a inițiat și derulat Programul “Pregătit pentru a realiza ceva măreț!”, program gratuit de pregătire dedicat prahovenilor dornici să se implice în viața comunității locale, precum și aleșilor locali.
Programul a început în luna aprilie și, până în prezent, au fost organizate șase sesiuni de pregătire, la care au participat 100 de prahoveni. Programul a fost dedicat în acest an Centenarului Unirii, pentru cei 100 de ani de Românie Reîntregită, fiind pregătiți gratuit pentru a se implica în viața publică 100 de prahoveni.
Fiecare sesiune a programului a cuprins patru module, iar în cadrul acestor module participanții au intrat în contact cu informații legate de organizarea și funcționarea administrației publice locale, comunicarea în viața publică, relația cu mass-media și rolul rețelelor de socializare, contenciosul administrativ și constituțional.
“Acest program este unul de suflet și cu suflet, care și-a propus să ofere informațiile de bază celor care doresc să activeze în viața publică la nivel local și să îi stimuleze să genereze proiecte pentru dezvoltarea comunității locale. Mulțumesc tuturor lectorilor implicați în program, tuturor participanților, dar și susținătorilor programului nostru”, a declarat conferențiarul universitar Mihai Cristian Apostolache, coordonatorului Programului “Pregătit pentru a realiza ceva măreț”.
Asociația Prahova în Acțiune este o platformă civică care are drept scop inițierea, promovarea și susținerea de proiecte și inițiative, precum și promovarea și susținerea de oameni de valoare în vederea dezvoltării comunității prahovene. Prahova în Acțiune este condusă în prezent de Avocatul Răzvan Toma Stănciulescu, participant în cadrul primei sesiuni a Programului “Pregătit pentru a realiza ceva măreț!”.
Galerie FOTO

![]()


Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































